Icpe works: Primii 70 de ani
70+
Reluăm publicarea „Lucrărilor Icpe”, compendiu tradiţional ştiinţific şi tehnic, pe care ne propunem să-l apropiem de sufletul „comunităţii Icpe”, ca vector de informare în efortul de păstrare a culturii organizaţiei.
Şi, reluăm publicarea „Lucrărilor Icpe”, de această dată în format digital, când Icpe împlineşte primii 70 de ani de activitate neîntreruptă.
”70+” înseamnă o mare şansă şi o mare oportunitate.
Într-o lume scufundată în toate tipurile de crize: economică, morală, sanitară, poate chiar existenţială, într-o lume, care nu mai încape în ea însăşi iar planeta Pământ nu-i mai este îndeajuns, în care nici aerul nu mai poate fi respirat fără mască iar îmbrățișarea a fost interzisă, într-o lume avidă de profit şi de confort, într-o lume, care îşi caută un nou drum şi un nou destin, într-o perioadă de mari provocări, în care se fac paşi uriaşi în cunoaştere şi în tehnologie, dar în care ne punem, mai curând, probleme de supravieţuire decât de construcţie pe termen lung, Icpe aniversează 70 de ani de activitate neîntreruptă ca organizaţie implicată nemijlocit în realităţile vremii, plasându-ne ca întotdeauna la confluenţa drumului nobil al ştiinţei dedicată cunoaşterii, cu ingineria şi tehnologia.
”70+” înseamnă destinul unor oameni care au trecut şi au lăsat ceva din viaţa lor la Icpe.
”70+” mai înseamnă şi nenumărate contribuţii ştiinţifice, tehnice, sau inginereşti la propăşirea economică a României şi ne place să credem că mai înseamnă şi un act de cultură, dacă totuşi putem accepta că ştiinţa face parte din cultură.
”70+” prin profesionalismul, abnegaţia şi străduinţa unor oameni, înseamnă construcţia unui brand consacrat pretutindeni.
Istoria de 70 de ani a acestei organizaţii numită Icpe este, pe de o parte, un handicap prin metehnele, auto-mulţumirea, „blocarea în model” şi atitudinea kamikaze a unora în faţa provocărilor create de globalizare şi competiţia acerbă din piaţă dar este, în acelaşi timp, şi o mare şansă prin şcoala tradiţională creată aici, expertiza câştigată, acumulările integratoare, cultura de firmă şi, mai ales, prin spiritul celor care au trecut pe aici, toate constituindu-se, azi, pentru mâine în ISTORIA Icpe.
Dan V. Racicovschi
20.02.2021


