Icpe.70+, eveniment aniversar: Electrotehnica românească, între trecut și viitor.
Pentru a marca cei peste 70 de ani de activitate, Icpe organizează evenimentul online „70+”. Vor fi prezentate fragmente din istoria electrotehnicii românești, biografii ale marilor specialiști care au lucrat în cadrul institutului, dar și contribuțiile științifice, tehnice sau inginerești la viața economică și socială a României.
Aniversarea va putea fi urmărită direct de pe telefonul mobil, așa că la eveniment vor putea participa oameni din întreaga lume, pasionați de domeniul electrotehnicii și interesați de noile perspective de dezvoltare ale instituției.
Icpe asigură soluții inovative complete în direcțiile de cercetare tradiționale proprii, dovedind totodată deschidere și pentru abordarea unor noi direcții. Infrastructura de cercetare modernă, realizată ca urmare a derulării cu succes a proiectelor naționale și internaționale, constituie o bază solidă pentru continua dezvoltare a cercetării în domeniul electrotehnicii dar și în domenii conexe.
În cadrul institutului, și-au desfășurat activitatea academicienii Remus Răduleț și Aurel Avramescu, profesorii universitari Alexandru Nicolau, Gheorghe Hortopan și foarte mulți specialiști din domeniul electrotehnic. În prezent, institutul dispune de specialiști de înaltă calificare, de cercetători științifici cu experiență dar și de tineri masteranzi si doctoranzi în formare și dezvoltare științifică.