ABSTRACT

Această lucrare prezintă obiectivul proiectului Energy In Time (EiT) de a dezvolta o metodă de control mai avansată pentru clădirile nerezidențiale existente. Această abordare se va baza pe modele avansate de simulare a clădirilor pentru reducerea consumului de energie și a facturii la energie. Metodologia proiectului va acoperi cele mai exacte și actuale standarde internaționale pentru eficiența energetică. Vor fi elaborate modele de referință de simulare atât cu tipul de date prognozate cât și cu tipul de date în timp real: date externe (legate de climă, tariful pentru energie), date interne (stare, echipament, grad de ocupare) și date privind comportamentul utilizatorilor. Se va dezvolta o strategie continuă de punere în funcțiune pentru a face față în mod mai eficient abaterilor dintre planurile operaționale și funcționarea reală a clădirii, împreună cu un sistem de detectare și diagnosticare a defecțiunilor, conceput pentru robustețea generală a sistemului și pentru evaluarea scenariilor de funcționare defectuoase. Proiectul depășește tehnicile existente de control al clădirii prin implementarea unui sistem de predicție pentru condiții de confort în interior și performanțe comportamentale utilizate pentru îmbunătățirea în continuare a eficienței energetice și a duratei de viață a echipamentelor. Această abordare va permite reducerea ineficiențelor sistemului și, prin urmare, va contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea confortului utilizatorilor finali. EiT va centraliza controlul la distanță al diferitelor clădiri într-un proces automat și va valida soluția în patru locații diferite din Europa, cu diferite tipuri de climă.

Creşterea eficienţei energetice prin controlul bazat pe simulare pentru clădirile existente nerezidenţiale

DATA: 2016

AUTORI: Bogdan-Alexandru ONOSE, Viorel URSU, Lucian Nicolae DEMETER

PREZENTAT LA: WEC CENTRAL & EASTERN EUROPE REGIONAL ENERGY FORUM – FOREN 2016, 12-16 June 2016, Vox Maris Grand Resort, Costinești, Romania

Descarcă lucrarea
X